În luna septembrie, un reprezentant al Agricoop a efectuat o vizită de documentare în Franța, pentru a analiza situația cooperativelor din această țară. Una dintre destinații a fost cooperativa agricolă Terrena, a doua ca mărime din Franța, după cifra de afaceri (4,8 miliarde euro în 2018), cu un număr de 21.549 de fermieri – membrii în cooperativă și 2 milioane de hectare teren arabil. Aceștia provin în majoritate din regiunile Pays de Loire și Bretania. Cooperativa deține un număr de 408 companii cu activități ce se întind de la colectare, depozitare, procesare și comercializare, cu un efectiv de 14.055 de salariați. Fermierul este parte a acestui lanț de la producție la comercializare, în consiliul de administrație al cooperativei sunt numai fermieri, iar profiturile se întorc la membrii cooperativei. Cooperativa s-a înființat în 1887 și a ajuns la o astfel de dezvoltare în urma fuziunilor de cooperative ce au fost necesare în vederea adaptării la cerințele pieței și la mediul concurențial. În prezent, Terrena este dezvoltată multisectorial, și ocupă locul 2 la producția de carne de pui din Franța, locul 2 la producția de carne de vită, locul 5 la producția de cereale, locul întâi la producția de carne de porc de calitate, locul 4 în industria de morărit, locul întâi la producția de vin din regiunea Pays de Loire. Fermierii francezi au transmis celor români mult succes în efortul de constituire al cooperativelor, singura formă prin care se poate face față condițiilor pieței.

Servicii de consiliere acordate producătorilor agricoli în vederea înființării și dezvoltării formelor asociative în sectorul agricol

Egis România S.A.,București, Sector 1
Str. Dionisie Lupu nr 64-66, et. 1
Telefon: 021 312 24 48 / Fax: 021 312 24 45

© AGRICOOP 2019