Până în 2021, în regiunea Sud-Est, vor fi înființate 50 de cooperative agricole. Toate acestea se vor realiza cu fonduri europene prin Măsura 2 a PNDR 2014-2020. Avantajele existenței formelor asociative sunt recunoscute în întreaga lume. În prezent în România, sub 1% dintre fermierii români fac parte dintr-o formă asociativă, comparativ cu Uniunea Europeană, unde media de organizare este de 34%.

Fonduri europene agricultura

Publicată de Observator Constanta pe Vineri, 29 martie 2019

Servicii de consiliere acordate producătorilor agricoli în vederea înființării și dezvoltării formelor asociative în sectorul agricol

Egis România S.A.,București, Sector 1
Str. Dionisie Lupu nr 64-66, et. 1
Telefon: 021 312 24 48 / Fax: 021 312 24 45

© AGRICOOP 2019